Planuri pentru iulie

Luna mea dragă, cu tabere, cu fructe coapte și legume pline de rod, cu căldură și miros de vacanță.. bine ai venit!!!

Sunt prinsă cu multe proiecte și pot spune cu mâna pe inimă: trăiesc cea mai împlinitoare perioadă a vieții mele de până acum. Tot ce am experimentat în ultimii 13 ani, de la sarcinile grele la creșterea preadolescenților, munca în casa și la grădină, blogul și încercările din carieră, cursurile pe care le-am făcut, TOATE m-au adus în acest punct în care sunt astăzi. De aici privesc înainte cu mult entuziasm, cu convingerea că ce e mai bun de acum urmează. Îmi știu valoarea ca femeie, ca profesionist, ca om și nădăjduiesc să continuu mai frumos, mai bine, mai înțelept!

Nu am multe în plan, majoritatea lucrurilor sunt în proces de desfășurare:

🎒Pregătit bagaje pentru bunici, cantonament și tabere. Pleacă toți 5 de acasă pe rând, dar sunt în grafic: știu exact ce avem în dulap și ce mai trebuie cumpărat. Bucuria noilor experiențe mă entuziasmează și pe mine😀.

🍅🫑Întreținut grădina și bucurat de roade. Roșiile sunt aproape coapte, dovlecei și castraveți am cules deja, ierburile sunt puse la uscat, ardeii și vinetele cam în două săptămâni vor produce prima serie de bunătăți. Am cules brațe multe de buruieni, le-am prășit, le-am îngrijit.. de acum aștept rezultatele🙂.

📅 Lucrat constant ca organizator profesionist: sunat cliente, întocmit planuri de reorganizare, căutat recipiente, etc. Sunt foarte optimistă și încurajată să investesc timp, energie și muncă pentru fiecare proiect în parte, pentru că am bucuria lucrului bine făcut și o împlinire pe care nu pot s-o descriu😇.

📝 Pregătit conținut pentru Facebook, Instagram, Linkedin și blog. E o muncă să postezi constant conținut de calitate, dar îmi place atât de mult ce fac, încât trebuie sa sortez ideile, să le programez ca să am o strategie de comunicare eficientă. Recitesc cursul de brand personal făcut anul trecut, care mă ajută mult în devenirea mea ca profesionist.

✒Onorat toate comenzile de texte. Am mai multe colaborări pe partea de copywriting, o altă sursă de bucurie🤩. Deși sunt domenii diferite de ce stăpânesc eu, research-ul și concentrarea îmi mențin mintea trează și fluturașii în stomac. Încerc să lucrez eficient, pe calupuri de timp, ca să pot să livrez la timp și să onorez toți clienții.

🗃 Mici proiecte de reorganizare, cât copiii sunt plecați. Cu casa liberă se lucrează mai ușor, asa că profit de timpul acesta să pregătesc birourile pentru 4 elevi, să reorganizez bucătăria, să igienizez pereții „munciți” de mânuțele neobosite. Mult praf intră în casă și simt nevoia să dau un refresh total (perdele, draperii, covoare).

Spor în toate și multe bucurii!🤗🤗

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei!

4 comentarii

  1. Ca de obicei, esti o sursa de inspiratie! Eu tot ma minunez si nu stiu de unde gasesti energie pentru atatea activitati! Sunt de 3 saptamani in concediu si abia de vreo zi-doua am inceput sa mai simt ca am un strop de energie in plus, cat sa pot sa ma apuc si de cate ceva prin casa, altceva decat sa zac….
    Ce curs de personal branding ai facut? Ce presupune colaborarea cu tine ca organizator? Am asa un feeling ca mi-ar fi tare utile sfaturile tale 🙂
    Spor si bucurie in tot ce faci!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s