Planuri pentru 2019 – concluzii

Pentru că la începutul anului am postat o listă de planuri, revin cu o dare de seamă☺.

1. Să citesc Biblia și să notez zilnic cel puțin un verset! Cea mai mare neîmplinire este că nu am reușit în nicio lună să citesc în fiecare zi din Biblie; nu pot să dau vina pe copii sau pe lipsa timpului, ci îmi asum întreaga vina pentru slaba organizare a timpului. Poate 2020 va fi un an mai împlinitor din acest punct de vedere🙏.

2. Îmi doresc să cresc calitatea postărilor și să învăț SEO, să dezvolt o comunitate în jurul blogului și cel mai important, sa încurajez în continuare mămici!!! Am făcut mai puțin decât mi-am propus, dar sunt în creștere și asta este de ajuns! Am scris constant, câte două articole pe săptămână; am articol citit de peste 5.000 de ori și asta îmi dă o mare satisfacție.

3. Să citesc 30 cărți; când am făcut planurile alăptam multe ore pe zi și mi se părea un număr ușor de atins😅. Dar după ce l-am înțărcat pe bebe, timpul de citit s-a diminuat foarte mult și nu am reușit să parcurg decât 20 de titluri. Sunt extrem de împlinită de acest număr și de calitatea cărților care mi-au umplut inima de duioșie și entuziasm.

4. Să exersez engleza și franceza! Am citit multe bloguri, articole și fragmente de carte în engleza, iar franceza mi-am „dezmorțit-o” în vacanța de la Paris. Vocabularul bogat trebuie completat cu partea de gramatică, sper mai mult în 2020.

5. Să am mai multă grijă de mine și de sănătatea mea fizică, sufletească, emoțională. Am dat jos 5 kg, mi-am făcut analizele, am fost la control; am avut mai multă grijă de aspectul fizic, alegându-mi haine care să mă avantajeze; am ieșit mult fără copii și asta m-a relaxat și mi-a dat puteri să-mi îndeplinesc rolurile cu mai mult drag.

6. Să sărbătorim zilele de naștere ale copiilor. Nu atât de mult cât mi-ar fi plăcut, dar mai mult față de anii anteriori.

7. Timp de calitate cu soțul meu, o ieșire din țară numai noi doi! Bifat cu brio!! Foarte împlinitoare vacanța noastră, completată cu mult timp împreună, povestind și făcând planuri!

8. Musafiri mai mulți! Și aici era loc de mai bine, dar mai recuperăm în noul an.

9. Să reîncep să conduc. 😅😅 Nici măcar un kilometru nu am făcut; este unul dintre planurile principale pentru 2020.

10. Să gătesc cât mai diversificat, împreună cu copiii, mâncăruri noi și gustoase. Bifat, bifat, bifat!!

11. Borcanul cu amintiri: multe ieșiri, experiențe noi, locuri văzute împreuna; continuăm și în noul an, pentru că sunt singura comoară care ne îmbogățește cu adevărat ca familie.

Despre planurile și dorințele pentru noul an, în curând!

Sursa foto: unsplash

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos.

Citeste si: Cum s-au mai schimbat copiii în 2019 Dacă vrei sărbători liniștite.. Întrebările voastre, răspunsurile mele