Am răbdare cu doamna de la casa de marcat, cu prietena care întârzie mereu, cu vecinul care mă calcă pe bătătură ori de câte ori ne întâlnim pe scară.. dar nu am răbdare îndeajuns cu soțul obosit, cu copilul stresat de școală, care abia scrie un rând de A de mână sau face un puzzle prea încet.
Am timp de ajuns pentru a urmări din umbră cunoscuți pe Facebook sau necunoscuți pe TikTok, pentru a lăsa comentarii răutăcioase oriunde apuc, de vorbit de rău pe oricine încearcă ceva nou.. dar nu am timp de citit din Biblie, timp de povești cu o prietenă, timp de părtășie cu fiecare copil în parte.
Am empatie profundă pentru durerea străinilor, pentru problemele cunoscuților, pentru oameni din online pe care (probabil) nu-i voi întâlni în realitate niciodată.. dar nu am prea multă înțelegere pentru ai mei, pentru cei care contează cu adevărat.
Am atenție netulburată pentru orice străin care îmi cere un favor, pentru lucruri inutile, de care mâine voi uita… dar nu am atenție maximă pentru copiii mei, pentru soțul meu, pentru casa noastră.
Am energie pentru tot felul de activități neimportante, consumatoare de timp, irositoare de frumos și de bine…dar nu am energie să muncesc mai înțelept pentru familia mea, pentru a-mi înfrumuseța casa, pentru a aduce pace în căminul nostru.
Am ochi pentru curtea altuia, pentru cariera altuia, pentru viața altuia.. nu-mi văd binecuvântările, nu-mi recunosc prioritățile; sunt orbită de „mai mult”-ul prezentat de societate, de „mai frumos”-ul altuia, de „mai binele” celuilalt.
Toate aceste distorsionări de optică ne fac triști, nefericiți, acri. Ne fură timp prețios! Ne seacă de vlagă, de energie, de bucurie!
Un nou an e la câteva săptămâni distanță. Poate AZI e un moment bun de bilanț și restart pentru o viață profundă, împlinitoare, autentică!🤗
Cu drag,
Ancuța (o femeie care uneori gândește prea mult😅)
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să dați un like sau un share. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei!
Cuibul Ancuței 
asta am invatat in Belgia, ca cel mai important e cum decurge in casa mea, ca mai apoi sa fie bine peste tot! Nu imi iese de fiecare data dar Slava Domnului mereu! Si copii mei stiu ca pun aceste baze de a fii bine acasa. Azi dimineata am strigat la copii, fiind tarziu, si a zis Mathias 4ani in flamanda: in aceasta casa nu e voie sa strigam. (Eu spusesem in aceasta saptamana) si am zis uau Mathias multumesc ai dreptate, multumesc ca ma ajuti! Am intarziat din nou 10 min la lucru dar a fost pace, iubire si armonie. Si ce frumos cand ai ajutor si tu ca mama! Ca de multe ori ma lupt sa le tin pe toate in control de a fii continua armonie, dar uneori si noi avem nevoie de ajutor!
ApreciazăApreciază