Când prietenii și cunoștințele noastre aud prima oară că toți copiii din cuib practică hockey, majoritatea ridică din sprânceană și întreabă de ce😀. Pare un sport violent, necunoscut, ciudat.
Am ajuns la patinuoar motivați de un vecin ai căror băieți făceau hockey de mai bine de 10 ani. Îi tot vedeam cu bagajele imense, cu căști și crose, dar mi se părea că ai noștri sunt prea mici pentru așa ceva🫣. Cei 4 mari fac de 3 ani, cel de-al 5-lea de 2 ani; cei mari merg singuri la antrenamente dimineața, la 9 sau seara, după școală, de la 20. Pe mijlocii îi duc eu; cu bebelușul în brațe, stau în frig câte o oră – o oră jumătate aproape în fiecare zi. Car echipamente, termice, sticle de apă; îmbrac, dezbrac, leg la patine pe cine pot (mă ajută mult ceilalți părinți din vestiare🙏). Unii ar zice că nu se merită efortul.. eu zic contrariul😉.
Primul motiv este simplu: Antrenorii sunt foarte buni! Nu mă refer la competențele profesionale (deși sunt impresionante), dar mai ales la calitatea lor umană; empatici, răbdători, serioși și cel mai important pentru noi cel puțin, nu vorbesc urât! Copiii sunt fascinați de felul prietenos, dar autoritar și cooperează foarte ușor cu adulții de pe patine.
Orice sport înseamnă sănătate pentru copii, mai ales în zilele noastre, „înecate” de tehnologie. Mișcarea constantă le face corpul sănătos, le odihnește creierul (nu și corpul😅), îi dezvoltă armonios și le dă multă forță fizică. Toate exercițiile pe care le fac cu colegii, intense și strategice, îi „lucrează”, îi obosesc, îi fac mai buni.
Fiind sport de echipă, îi învață să împartă, să paseze, să coopereze; deși ai noștri au cu cine exersa acasă toate aceste abilități😅, le face bine să aprofundeze pe patine. Să dai pucul la coleg, când ai șansa de a marca tu golul, dovedește multă inteligență!
Munca zi de zi, săptămână după săptămână îi învață inclusiv faptul că nimic valoros nu se face peste noapte. Numai ei știu câtă transpirație a fost necesară pentru prima medalie, cât efort să câștige primul meci, câtă disciplină să ajungă la primul turneu.
Învață să se ridice când cad! – o lecție valoroasă pentru viața de adult, nu doar pentru meci! Oricât de grea e căzătura și te dor oasele, cu cât tragi de tine să te pui mai repede pe picioare, cu atât mai bine.
Nu poți câștiga toate meciurile! Uneori câștigi, mai ușor sau mai greu; alteori, chiar dacă faci tot ce poți, pierzi.. și e ok! Nu-i sfârșitul lumii, chiar dacă unii, mai pătimași din fire, varsă lacrimi de frustrare! Mâine un nou meci le va cere toată puterea, concentrarea și dedicarea. O astfel de lecție nu poate avea o metaforă mai relevantă!
Personal, mă impresionează multele reguli ale jocului, logica și ordinea cu care copiii noștri jonglează, de la îmbrăcat (genunchere, cotiere, umerar, pantaloni, jambiere, patine, mănuși, alte protecții), la elemente tehnice (pe care nu prea le înțeleg) și sigur nu aș putea să le fac🫣.
Fiecare zi în care merg la antrenamente, când se echipează singuri, când pleacă la competiții sau cantonamente, FIECARE experiență le crește independența. Au grijă de ei înșiși sau unii de alții, se ajută, se încurajează reciproc, își împart bucurii pe care eu nu le simt (mai ales când exersează cu crosa și pucul prin casă scheme🫣).
Toate beneficiile sunt însă surclasate de plăcerea jocului, bucuria cu care încalță patinele și libertatea pe care o simt pe gheață. Nu mai au răbdare să se deschidă ușa, stau pe lângă mantinelă nerăbdători să audă fluierul de început. Eu, ca părinte, simt că fac ceva bun, de fiecare dată când plec de acasă, cu cățel, cu purcel, cu mașina burdușită de echipamente.
Atâta timp cât vor vrea să joace, noi le stăm alături. Îi încurajăm, îi ajutăm, îi sponsorizăm😀. Restul depinde de ei!
Acesta nu este un articol de laudă, ci doar un reminder de a nu respinge total ceea ce nu cunoaștem. E posibil să avem și surprize plăcute!🙏
Cu drag,
Ancuța, mamă de hockeyști
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să dați un like sau un share. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei!
Cuibul Ancuței 